Sepsi a învins CFR Cluj, scor 2-1, duminică seara.
La finalul partidei, Bernd Storck a vorbit despre evoluţia echipei sale. Antrenorul covăsnenilor a ţinut să remarce felul în care a evoluat formaţia în repriza secundă, după ce a făcut unele schimbări şi a ajustat sistemul.
Citește și
”A fost un meci greu, am fost prea pasivi, am întâlnit o echipă grea. A trebuit să avem mai mult curaj, am fost mai ofensivi în partea a doua. Am făcut şi câteva schimbări, am avut mai multă forţă.
Jucătorii care au intrat de pe bancă au făcut-o foarte bine, au marcat, au arătat bine şi la antrenamente.
Am avut mai multe ocazii după ce am schimbat sistemul şi am reuşit să marcăm. Am jucat mai mult în benzi.
Nu ştiu dacă vor fi schimbări, nu am hotărât nimic. Voi avea o discuţie cu cei din conducere şi vom decide ce trebuie făcut”, a declarat Bernd Storck.