FC Voluntari a învins în deplasare, scor 2-1, formaţia Rapid Bucureşti. Într-un meci din etapa a 19-a a Superligii. Este a patra înfrângere stagională pentru giuleşteni.
Cristiano Bergodi s-a declarat dezamăgit de rezultat, care prelungeşte seria nefastă a giuleştenilor, însă consideră că elevii săi au controlat jocul cu Voluntari.
Citește și
”Simt că nu ne iese nimic şi că suntem frustraţi. Am avut situaţii de a da gol, ei au avut două acţiuni şi ne-au dat gol. E o perioadă negativă din toate punctele de vedere. Nu avem nici noroc. Asta este.
Da, este o mică criză. Este o criză de rezultate. E o perioadă în care trebuie să strângem rândurile. Nu ne iese nimic. Aţi văzut primul gol pe care l-am luat, o degajare, minge aşezată pentru Ricardinho.
Noi trebuie să ne antrenăm bine şi să ieşim din această pasă proastă. Asta vom analiza, vom vedea cu băieţii. Sunt probleme, e evident, dar nu aşa de mari.
A fost un joc pe care l-am controlat, am intrat des în careul lor. Dar n-am avut eficacitate şi inspiraţie în faţa porţii”, a declarat Bergodi.