FC Barcelona s-a impus duminică, pe teren propriu, scor 2-0, în faţa formaţiei Cadiz, în etapa a doua din La Liga.
Xavi a surprins în formula de start prin titularizarea lui Lamine Yamal, jucător care la 16 ani şi 38 de zile este cel mai tânăr titular din istoria Barcelonei şi cel mai tânăr din istoria acestui secol din La Liga.
Citește și
Fotbalistul promovat din La Masia, academia Barcelonei, s-a remarcat în mai multe momente ale jocului prin acţiuni care au dezechilibrat defensiva oaspeţilor, ba chiar a avut şi şuturi periculoase, parate de portarul advers.
Yamal a jucat 85 de minute, până când a fost schimbat cu Ferran Torres şi a mai adunat 14 minute în meciul cu Getafe, încheiat cu 0-0, din prima rundă de campionat. Spaniolul a mai prins minute şi în finalul sezonului trecut.
Xavi a vorbit despre calităţile excelente ale jucătorului de 16 ani şi a explicat motivul pentru care are încredere în el, chiar dacă este încă la o vârstă fragedă.
”N-are frică şi e extrem de talentat. Câteva dintre pasele lui în treimea finală au fost foarte bune.
E dificil să găseşti un fotbalist ca el, nu arată de 15 ani, e foarte matur, e gata să joace şi se antrenează excelent. Poate marca o eră la acest club”, a spus Xavi, în urmă cu câteva luni.
Barcelona - Cadiz 2-0
FC Barcelona a avut dificultăţi cu oaspeţii de la Cadiz, pe Camp Nou. Elevii lui Xavi au dominat, dar Cadiz s-a apărat fantastic, iar portarul Jeremias Ledesma a avut câteva intervenţii extraordinare.
Primul gol al meciului a fost înscris de Pedri, în minutul 82. Sistemul VAR i-a anulat un gol lui Lewandowski, în minutul 89, apoi Cadiz a avut o acţiune periculoasă.
Însă, Barcelona s-a impus cu 2-0 după ce Ferran Torres a înscris în minutul 90+4, şi va juca etapa viitoare cu Villarreal, în deplasare.