Înfrângerea cu Suedia îi condamnă pe tricolori la barajul pentru Euro. România va juca, astfel, două meciuri eliminatorii în martie.
În semifinale poate da peste Scoţia sau Islanda. Partida va avea loc în deplasare. Dacă trece de această fază, naţionala mai are de disputat şi o finală. Acolo poate întâlni Norvegia, Ungaria sau Israel.
În aceste condiţii, tricolorii nu-şi mai permit paşi greşiţi. Mai ales că meciurile de la Euro 2020 vor fi şi în ţara noastră. Până la baraj, România va mai juca un meci cu Spania în preliminariile clasice. Partida e programată luni, de la ora 21:45.