Tânărul atacant Ştefan Baiaram (18 ani) a înscris primul său gol pentru Craiova în Liga 1 şi a adus cele trei puncte în Bănie după meciul cu FC Botoşani, scor 1-0, în direct pe Look Sport. ‘Alb-albaştrii’ vor să ţină pasul cu liderii clasamentului, FCSB şi CFR Cluj.
Pe arena ‘Ion Oblemenco’, Ştefan Baiaram a înscris în minutul 43, din centrarea lui Andrei Ivan.
Citește și
A fost o partidă echilibrată, cu puţine ocazii clare de gol. Raportul şuturilor pe poartă a fost 3-2 pentru Craiova. Antrenorul echipei din Botoşani, Marius Croitoru, a fost eliminat în minutul 68, pentru proteste.
"A fost un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună. Ştiam acest lucru, ne bucurăm că am adus cele trei puncte. Mă gândeam de mult la acest gol, am avut multe posibilităţi de a înscrie. Am muncit foarte mult, muncesc în continuare. Este primul meu gol pentru Craiova, mă bucur foarte mult.
Sunt trei puncte foarte importante, sperăm să ne ducem acolo sus", a spus Ştefan Baiaram.
Clasamentul Ligii 1
Sursa foto: Sport Pictures