Dinamo Bucureşti s-a impus clar pe teren propriu, 4-1, cu Gloria Buzău, într-un meci din etapa a patra a Superligii.
Antrenorul învinşilor, Andrei Prepeliţă, a declarat la final de meci că este dezamăgit de erorile comise de elevii săi.
Citește și
”Am început meciul bine. 10 minute în care am stat doar în jumătatea adversarilor. După aceea, am primit primul gol dintr-o inexactitate, o minge lungă pe care băieţii noştri nu au jucat-o cum trebuie. După care o centrare, la care fundaşii noştri laterali trebuiau să iasă să facă presiune. Am făcut două schimbări. Am echilibrat jocul, am făcut 2-1. După aceea am fost apatici, nu ştiu de ce. A respins Greab mingea aceea şi au făcut 3-1. Pregătim schimbări, însă Dinamo s-a descătuşat după 3-1.
Au fost nişte goluri uşoare, nişte mingi simple. Marcajul nu a existat. La nivelul ăsta, dacă faci astfel de greşeli, o echipă bună cum este Dinamo, o echipă în formă, te taxează”, a spus antrenorul buzoienilor, la final de meci.