Alexandru Măţan a reuşit un gol de senzaţie pentru Columbus Crew în Leagues Cup, dar execuţia românului nu a fost de ajuns ca echipa sa să se califice mai departe.
Măţan a primit mingea în minutul 51 şi a reuşit un şut de zile mari din afara careului care i-a uimit pe comentatorii americani. "Nimeni nu putea opri racheta lui Alexandru Măţan", a fost mesajul postat pe pagina de Twitter a MLS.
Citește și
No one was stopping this Alexandru Matan hit.#Crew96 x #LeaguesCup2023 pic.twitter.com/sPBWnv0Hy6
— Major League Soccer (@MLS) August 5, 2023
Cu toate acestea golul lui Măţan nu a fost suficient pentru ca echipa Columbus Crew să meargă mai departe în Leagues Cup, competiţie în care se întâlnesc cele mai bune echipe din SUA şi Mexic.
Golul lui Măţan nu a fost de ajuns
Formaţia lui Alex Măţan a încheiat la egalitate partida cu Minnesota United, scor 3-3, iar oaspeţii s-au impus la loviturile de departajare, după ce jucătorul român a punctat şi de la 11 metri.
Malte Amundsen (42’), Alexandru Măţan (51’) şi Christian Ramirez (83’) au înscris pentru Columbus, iar Bongokuhle Hlongwane (17’, 54’) şi Hassani Dotson (90+1’) au punctat pentru echipa din Minnesota.
Mijlocaşul a ajuns la Columbus Crew în vara anului 2021, când pleca de la Farul Constanţa în schimbul a 1,5 milioane de euro.