Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica, este de părere că portarul Ştefan Târnovanu nu va pleca din tabăra ”roş-albastră” în perioada de transferuri de vară.
Stoica a explicat că este greu de crezut că patronul Gigi Becali va primi banii pe care şi-i doreşte pentru Târnovanu, în contextul experienţei reduse pe care a adunat-o goalkeeper-ul.
Citește și
”Nu pleacă în vara asta. Dacă vine o ofertă pe banii ceruţi de Gigi, dar e greu de crezut că lumea dă bani pe un portar cu 20 de meciuri în carieră. Că tot l-am văzut pe Courtois (n.r.- în Supercupa Europei), măcar la fizic seamănă cu el”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
În 22 de meciuri oficiale a apărat Ştefan Târnovanu pentru FCSB, dintre care 10 au fost fără niciun gol primit. Tânărul portar de 22 de ani a mai apărat în 16 jocuri şi pentru Poli Iaşi, unde a scăpat cu plasele intacte o singură dată.
700.000 de euro este cota de piaţă a lui Ştefan Târnovanu, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Andrei Vlad (23 de ani) şi Răzvan Ducan (21 de ani) sunt celelalte opţiuni pentru postul de portar pe care le are la dispoziţie FCSB în lot.