Universitatea Craiova anunţă că, pentru a veni în sprijinul abonaţilor, a luat decizia de a amâna cu două săptămâni alegerile pentru desemnarea preşedintelui clubului.
"În acest sens, am decis organizarea scrutinului electoral în ziua meciului de pe teren propriu contra celor de la CFR Cluj, astfel încât să facilităm o prezenţă cât mai numeroasă a suporterilor la procesul electoral. Data meciului va fi comunicată în perioada următoare de Liga Profesionistă de Fotbal şi, ulterior, vom reveni cu informaţii complete despre tot ceea ce înseamnă ziua alegerilor. Menţionăm că întregul calendar electoral va suferi o prorogare de zece zile, inclusiv termenul limită pentru depunerea candidaturilor", a anunţat clubul craiovean.
Conform noului calendar, persoanele care doresc să candideze şi îndeplinesc criteriile pentru a lua parte la aceste alegeri îşi mai pot depune candidatura până vineri, 25 martie 2022.