Marcel Desailly, campion mondal cu Franţa în 1998, îl sfătuieşte pe Kylian Mbappe ca, în loc să semneze cu Real Madrid, să petreacă un an în campionatul Arabiei Saudite, relatează Le Figaro.
Atacantul în vârstă de 25 de ani a jucat cu siguranţă marţi ultimul său meci în Liga Campionilor pentru PSG, echipă eliminată de Borussia Dortmund în semifinale. Aşa cum se zvoneşte de mai multe luni, Mbappé ar urma să părăsească PSG în această vară şi să ajungă în sfârşit la Real Madrid, club la care visează de ani de zile, potrivit jurnalului francez.
Citește și
Marcel Desailly are însă o sugestie: ca fotbalistul să plece în Arabia Saudită. "Dacă aş fi în locul lui, aş pleca pe alt continent", a declarat pentru beIN Sports fostul fundaş al Franţei şi câştigător al Cupei Mondiale FIFA 1998. Desailly a adăugat: "Aş pleca în Arabia Saudită pentru un an, la 350 de milioane".
Campionatul saudit a atras o mulţime de vedete în ultimul an şi jumătate, printre care Cristiano Ronaldo, de cinci ori câştigător al Balonului de Aur, şi fostul parizian Neymar.