Morten Krogh va conduce de la centru partida dintre FCSB şi Sparta Praga, din al treilea tur preliminar Champions League. Duelul din Ghencea va putea fi urmărit, în format live text, pe site-ul PrimaSport.ro.
În vârstă de 36 de ani, Morten Krgoh nu are o experienţă vastă în cupele europene, arbitrând o singură partidă din Champions League, cea dintre Young Boys Berna şi Manchester City, din sezonul trecut.
Citește și
Acesta va fi al doilea duel condus de danez în România. În urmă cu două sezoane, CFR Cluj era arbitrată de Krogh în al treilea tur preliminar Conference League. Atunci, formaţia din Gruia a trecut de Shaktior Soligorsk, la Cluj, cu scorul de 1-0.
Krogh va fi ajutat de asistenţii Dennis René Wollenberg Rasmussen şi Steffen Beck Bramsen, iar al patrulea oficial va fi Mikkel Hedberg Redder.
În camera VAR se vor regăsi doi olandezi, Pol van Boekel şi Jochem Kamphuis.