Mircea Lucescu a fost ofertat de către Federaţia Română de Fotbal, iar joi a fost prezent la Mogoşoaia. Marele antrenor s-ar fi înţeles cu Răzvan Burleanu şi toate informaţiile indică faptul că Lucescu va semna în curând noul angajament.
Totuşi, anunţul oficial întârzie să apară, iar acum au apărut în presă ultimele informaţii despre stadiul discuţiilor.
Citește și
Se pare că Mircea Lucescu doreşte să se întâlnească cu Edi Iordănescu, în acest weekend, după ce ieri a discutat cu staff-ul fostului selecţioner. De asemenea, dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut, Lucescu ar urma să semneze, luni, un contract pe doi ani.
"Mircea Lucescu va fi noul selecţioner al naţionalei de fotbal a României, în proporţie de 99%. În mod normal, dacă nu se întâmpla ceva cu totul ieşit din comun, Mircea Lucescu va semna, luni, contractul cu Federaţia Română de Fotbal, pentru o perioadă de doi ani. Săptămâna viitoare va fi şi conferinţa de presă.
În acest weekend, Mircea Lucescu se va întâlni cu Edi Iordănescu. Înainte de a da răspunsul final, Mircea Lucescu vrea să aibă o discuţie cu Edi Iordănescu", a declarat jurnalistul Horia Ivanovici, la Fanatik.