Echipa Trabzonspor va juca la 16 februarie, pe teren propriu, cu FC Basel, în play-off-ul pentru optimile Conference League. Preşedintele clubului turc, Ahmet Agaoglu, a anunţat că toţi banii obţinuţi din organizarea meciului vor fi donaţi celor afectaţi de cutremurele devastatoare de la începutul săptămânii.
Agaoglu a spus că oficialii clubului au discutat cu UEFA.
“Deşi în ţară competiţiile naţionale sunt întrerupte, în cupele europene meciurile se joacă. Ne-au întrebat care este situaţia în oraş după cutremur şi noi le-am spus că nu sunt probleme. Drept urmare, meciul se va juca. Toţi banii obţinuţi vor fi donaţi celor afectaţi de cutremur. Aşteptăm aceeaşi atitudine şi la meciul retur, de la Basel”, a spus Ahmet Agaoglu.
El a caracterizat ceea ce s-a întâmplat la începutul săptămânii drept “cea mai mare catastrofă a secolului”.
La fel ca alte cluburi din Turcia, Trabzonspor a trimis tiruri cu ajutoare către zona afectată de cutremure. În plus, clubul şi-a deschis baza de pregătire pentru cei rămaşi fără adăpost.