Selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, a dezvăluit că Lionel Messi, căpitanul echipei, a jucat accidentat în finala turneului Copa America, scor 1-0 cu rivala Brazilia, la Rio de Janeiro.
Messi şi colegii săi au adus Argentinei primul trofeu international după o aşteptare de 28 de ani, după ce a pierdut două finale de Copa America, în 2015 şi 2016, precum şi finala Cupei Mondiale, în 2014.
Citește și
La 34 de ani, Leo Messi a câştigat primul trofeu cu Argentina, fiind desemnat cel mai bun jucător de la Copa America. Deşi nu a marcat în finală, Messi a reuşit 4 goluri şi 5 pase decisive în turneu.
"Dacă aţi şti cum a jucat în Copa America, l-aţi iubi şi mai mult. După acest succes, nimic nu se va schimba în ceea ce-l priveşte, el continuă să fie şi va continua să fie cel mai bun fotbalist din istorie. Nu te poţi lipsi niciodată de un jucător ca el, chiar dacă nu este complet apt, aşa cum s-a întâmplat în acest joc şi în cel precedent. De câte ori a încercat să nu continue, din cauza tuturor frustrărilor, din cauza a tot ceea ce i se întâmplase, dar nu a aruncat prosopul şi în cele din urmă a reuşit, iar acest lucru trebuie remarcat", a spus Lionel Scaloni, care a precizat că atacantul Barcelonei s-a confruntat cu o problemă la muşchii ischio-gambieri.
Selecţionerul Argentinei a dezvăluit, totodată, că el şi Messi au "o relaţie diferită faţă de cea obişnuită dintre un antrenor şi un jucător". "Este o relaţie mai apropiată. Ne salutăm, ne îmbrăţişăm şi îi sunt etern recunoscător, la fel şi coechipierilor săi", a mai spus Lionel Scaloni.
Sursa foto: Twitter Copa America