Într-o informaţie publicată joi seară, Superliga Chineză a anunţat că meciurile se vor juca fără spectatori până la sfârşitul sezonului, adică luna viitoare, informează lequipe.fr.
O măsură luată pentru limitarea riscurilor de contaminare cu COVID-19, întrucât Beijingul se pregăteşte să găzduiască Jocurile Olimpice de iarnă din 2022 (în perioada 4-20 februarie). Organizaţia va stabili ulterior dacă este oportună redeschiderea meciurilor pentru public "în funcţie de situaţia epidemică”.
Citește și
Liga şi-a luat decizia chiar înainte de reluarea Campionatului duminică, după o suspendare de patru luni menită să permită jucătorilor echipei naţionale să se concentreze asupra meciurilor de calificare la Cupa Mondială 2022.
Din motive de sănătate, cele 16 echipe din Campionat sunt împărţiţe în 2 grupe şi joacă doar în 2 locaţii: oraşul-port Dalian (nord-est) şi oraşul Suzhou (est), lângă Shanghai.
În aprilie anul trecut, 30.000 de spectatori au asistat la primul meci al sezonului, între FC Guangzhou şi Guangzhou City.