Echipa naţională a României a pierdut meciul de pe teren propriu cu Germania, scor 0-1, în grupa J a preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2022. Pe final, Nicolae Stanciu a avut o ocazie imensă de gol. Mijlocaşul Slaviei Praga le-a cerut scuze suporterilor pentru modul în care a gestionat acea fază. Stanciu consideră că România putea să obţină un rezultat de egalitate.
Pe Arena Naţională, Serge Gnabry a înscris pentru Germania în minutul 17. Oaspeţii şi-au creat mai multe ocazii clare de gol, dar portarul Florin Niţă a fost omul meciului. Pe final de meci, George Puşcaş şi Nicolae Stanciu puteau să egaleze pentru ‘tricolori’, dar au ratat din poziţii ideale.
Citește și
Statistica meciului spune totul despre dominaţia Germaniei: 64% posesie, 9-2 raportul şuturilor pe poartă, 19-9 raportul ocaziilor de gol.
"Ştiam că ne aşteaptă un meci greu, care ne va epuiza fizic. Cred că în repriza a doua am arătat mai bine şi am avut ocazii clare. Nu ştiu dacă am mulţumit pe toată lumea, nici noi nu suntem mulţumiţi, am pierdut. Din punctul meu de vedere, ei sunt favoriţi, sunt echipa cea mai puternică. De multe ori, am reuşit să jucăm de la egal la egal cu ei, mai ales spre sfârşitul meciului. S-a văzut că şi ei au încercat să tragă de timp, să rămână cu acest rezultat.
Trebuie să câştigăm celelalte meciuri din grupă, să batem în Armenia. Din ce am înţeles, ei şi-au câştigat meciul. E obligatoriu să câştigăm în Armenia, să facem şi noi 6 puncte, apoi e destul timp pentru a ne gândi la următoarele meciuri, din septembrie.
Nicidecum nu simţim că le-am depăşit aşteptările oamenilor. Probabil vor fi critici şi după acest meci şi e normal. Am pierdut cu 1-0, indiferent că e vorba despre Germania. Acceptăm criticile. Cert e că am arătat altfel în ultimele 10 minute, am încercat să facem un presing avansat, să încercăm să egalăm. Am avut o ocazie, am fost concentrat să-i iau faţa fundaşului, apoi nu mi-a strigat niciun coleg. N-am apucat să ridic capul, am încercat să dau pe colţul scurt, să surprind portarul. Îmi pare rău, a fost una dintre marile ocazii ale meciului.
Nu ştiu dacă s-a simţit diferenţa, cert este că, la ce jucători au, era normal ca ei să controleze meciul, să aibă posesia mai bună. Cred că a fost un meci bun, Niţă ne-a salvat de câteva ori, dar în repriza a doua am simţit că se poate mai mult, că putem egala. În plus, am avut o ocazie la 0-0, dacă deschideam scorul nu se ştie ce se putea întâmpla. În vestiar, eram supăraţi, nu era atmosfera dinainte, când pierdeam cu Spania şi ne gândeam că e un lucru normal să pierzi împotriva Spaniei. Acum, chiar am văzut că toată lumea era suparată din pricina rezultatului, am simţit că se poate mai mult", a spus Nicolae Stanciu.
Pentru România urmează meciul cu Armenia, miercuri, 31 martie, de la ora 19:00, la Erevan. Armenia are maximum de puncte după două meciuri.
Sursa foto: Sport Pictures