România a remizat, scor 1-1, împotriva Irlandei de Nord, în primul amical premergător Campionatului European din vară.
Fiind un meci amical, rezultatul nu a fost atât de important, iar pe primul loc a fost punerea la punct a fazelor de joc. De asemenea, selecţionerul a recurs la unele experiemente, iar majoritatea s-au dovedit un succes, deşi nu au influenţat scorul de pe tabelă.
Citește și
Analiza pe care am realizat-o ulterior a scos la iveală unele aspecte interesante: Mogoş se pliază perfect pe stilul de joc implementat de Edi Iordănescu, Răzvan Marin este cel mai important jucător, iar George Puşcaş este criticat mult prea dur.
Vasile Mogoş
În prima repriză a meciului cu Irlanda de Nord, Edi Iordănescu a încercat o tactică evidentă. În momentul în care se făcea tranziţia ofensivă, Vasile Mogoş şi Cristi Manea urcau foarte mult, Răzvan Marin se aşeaza între Burcă şi Drăguşin, iar cei trei încercau lansări pe flancuri. În videoclipul de mai jos am selectat unele incursiuni ale lui Mogoş.
În minutul al doilea, Mogoş a avut o primă tentativă de a urca în atac, dar Dennis Man a întors mingea la Drăguşin, care ulterior a fost blocat. Până la urmă, faza imediat următoare, Mogoş a avut o primă incursiune reuşită.
Pe toată durata primei reprize, jucătorul CFR-ului a continuat să urce constant în atac şi a fost şi la un pas să înscrie, în prelungirile primei părţi.
Cristi Manea
Există o concluzie mai mult decât clară după meciul cu Irlanda de Nord: Nicuşor Bancu va fi titular la EURO. Stilul de joc implementat de Edi, aşa cum am scris şi mai sus, se bazează foarte mult pe urcarea fundaşilor laterali, lucru la care Bancu excelează. Totuşi, din cauză că jucătorul Universităţii Craiova s-a accidentat, iar Opruţ a ajuns mult prea târziu în lotul echipei, selecţionerul l-a testat pe Cristi Manea.
Jocul prestat de Cristi Manea a fost dezastruos. De exemplu, în minutul 5, a degajat foarte prost, iar peste câteva secunde a executat lamentabil o aruncare de la margine. Chiar dacă de obicei se trece cu vederea peste astfel de faze, aruncarea de la margine executată de Manea este mai importantă decât pare.
La CFR, Manea execută aruncările de la margine foarte bine, acesta fiind un atu al fundaşului. Pe lângă această aruncare ratată, Manea a greşit foarte mult în prima repriză, inclusiv la faza golului, atunci când a fost luat prin surprindere de contraatacul nord-irlandezilor şi nu a intervenit. De asemenea, de mai multe ori a părut că Autostrada Soarelui s-a mutat în flancul stâng al apărării. Este evident că Manea nu s-a simţit confortabil în partea stângă şi probabil nu îl vom mai vedea niciodată evoluând acolo.
Răzvan Marin
Atunci când începe tranziţia ofensivă, Răzvan Marin coboară foarte mult între fundaşii centrali. Pe durata partidei, Edi Iordănescu a testat acest procedeu foarte mult.
Chiar dacă o astfel de evoluţie nu iese în evidenţă, rolul pe care îl are Răzvan Marin este foarte important. Practic, el dirijează tot ce se întâmplă pe teren. Mai mult decât atât, fotbalistul de la Empoli a avut şi unele urcări interesante în atac, cea mi importantă având loc în minutul 48.
Per total, Răzvan Marin a făcut o partidă foarte reuşită şi sunt convins că va fi titular la EURO dacă va continua să joace de o manieră atât de sigură.
George Puşcaş
George Puşcaş este criticat degeaba. Da, cu toţii ne-am dori un Răducioiu, Adi Ilie sau Marica în atac, dar selecţionerul lucrează cu ce are. Concret, Puşcaş nu are rolul marcatorului la naţională, ci este pus titular pentru a se lupta cu adversarii, de a face pressing şi de a crea spaţii.
Mai mult decât atât, Puşcaş a fost implicat în trei din cele mai frumoase patru faze reuşite de naţională, pe care le vom evidenţia ulterior. În videoclipul de mai jos am selectat unele dintre cele mai elocvente momente ale lui Puşcaş, care a alergat, a pus presiune pe adversari şi s-a zbătut pentru fiecare minge.
În minutul 22, atacantul de la Bari a reuşit şi o fază despre care s-a vorbit mult prea puţin în ultimele zile: a alergat până în careul nostru şi a respins o minge care se îndrepta spre un jucător nord-irlandez care ar fi putut să scape singur cu Niţă.
Ianis Hagi şi Bogdan Racoviţan
Deian Sorescu, Darius Olaru, Valentin Mihăilă, Bogdan Racoviţan, Adrian Şut şi Ianis Hagi au fost rezervele utilizate de Edi Iordănescu.
Chiar dacă este mereu criticat şi nu evoluează foarte mult la Alaves, Ianis a avut făcut mereu jocuri bune la echipa naţională. În minutele 77 şi 85, Ianis Hagi a creat două faze foarte bune, care, din păcate, nu s-au concretizat.
Pe lângă Ianis, dintre jucătorii care au intrat pe parcursul meciului, Bogdan Racoviţan a avut şi el o evoluţie bună. Este evident că Burcă şi Drăguşin vor fi titulari la EURO, dar Racoviţan a demonstrat la Rakow că merită să fie prima opţiune de avarie în centrul apărării naţionalei, în cazul în care unul din cei doi va deveni indisponibil. Pe mine m-a impresionat siguranţa şi determinarea arătată de Racoviţan împotriva Irlandei de Nord.
Golul marcat de Man
Unicul gol al României a fost înscris de Dennis Man, care a avut o evoluţie foarte bună şi face un sezon senzaţional la Parma.
Reuşita semnată de Man a evidenţiat stilul de joc propus de Iordănescu. Răzvan Marin a coborât în centrul apărării şi l-a lansat perfect pe jucătorul Parmei. De asemenea, Mogoş şi Manea erau foarte avansaţi.
Părerea mea este că dacă selecţionerul va continua să perfecţioneze acest gen de faze, am putea face o figură mai mult decât frumoasă la EURO. Flancul drept a funcţionat perfect, mai rămâne de pus la punct şi cel stâng, iar dacă Iordănescu va reuşi asta, atunci vom avea şanse foarte mari să trecem de grupe.
Faze promitătoare
Pe lângă golul marcat de Man, jucătorii naţionalei au ieşit în evidenţă în alte patru situaţii.
- În minutul 35, Manea, Coman, Puşcaş şi Cicâldău au legat pasele, iar fundaşul CFR-ului ajunsese într-o poziţie promiţătoare. Din păcate, centrarea acestuia a fost nereuşită. Ulterior, Puşcaş a recuperat mingea, dar Manea a greşit din nou.
- În minutul 38, Mogoş a urcat în atac, i-a pasat lui Puşcaş, care a ţinut foarte bine de minge, în ciuda pressingului făcut de jucătorul nord-irlandez, iar după a urmat un schimb de pase între Mogoş şi Man. Jucătorul Parmei a tras la poartă, dar mingea s-a izbit de Cicâldău (nu de Puşcaş, aşa cum s-a tot vorbit în ultimele zile).
- În minutul 51, Răzvan Marin a reuşit să iasă foarte bine din apărare, mingea a ajuns la Coman, care l-a găsit pefect cu o diagonală pe Dennis Man. Din păcate, fundaşul nord-irlandez a fost pe fază şi a respins mingea în corner.
- În minutul 71 s-a consemnat cea mai frumoasă fază realizată de jucătorii României. Darius Olaru, George Puşcaş, Nicuşos Stanciu şi Dennis Man au reuşit o combinaţie superbă, dar din păcate nici această fază nu s-a încheiat cu un gol.