Sorana Cîrstea (locul 45 WTA) s-a calificat în turul 3 la Wimbledon, după ce a eliminat-o pe bielorusa Viktoria Azarenka (14 WTA), scor 7-6 (5), 3-6, 6-4. După ce a obţinut una dintre cele mai importante victorii ale carierei, românca a declarat că şi-a schimbat foarte mult mentalitatea.
Cîrstea (31 de ani) a obţinut prima sa victorie în faţa Victoriei Azarenka, a 12-a favorită, după două ore şi 19 minute.
Citește și
Azarenka a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 35-29, dar şi mai multe erori neprovocate, 30-22.
În turul al treilea la Wimbledon, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe britanica de origine română Emma Răducanu (18 ani, 338 WTA), care a produs o mare surpriză, prin victoria în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova, cu 6-2, 6-4.
“Cred că a fost un meci chiar grozav. Cred că am jucat cu multe lovituri direct câştigătoare amândouă, nu multe erori, şi a fost un meci de o calitate excelentă. Şi i-a implicat şi pe oameni. La final, când ne aplaudau, aproape că mi-au dat lacrimile. Dar de bucurie. E cu siguranţă special pentru noi. E Wimbledon, Court 1, stadion plin. După toate condiţiile din pandemie, a fost ceva special.
Am avut o oponentă foarte dificilă. Am jucat cu Vika de câteva ori şi nu e deloc plăcut să joci cu ea, pentru că e foarte agresivă, încearcă mereu să fie la conducere. Are un tenis foarte bun. De aceea cred că a fost un meci bun, pentru că să o baţi pe Vika trebuie să vii cu cel mai bun joc. N-o să-ţi dea victoria. Cheia pentru mine cred că a fost la 1-3 în setul decisiv, când mi-am zis, Ok, Sorana, hai să jucăm fiecare punct. Nu mai contează scorul, doar joacă punctul. Nu scorul, nu meciul, nu game-urile. Ci punctul, fiecare punct, asta e tot, nimic altceva nu mai contează. Şi cred că asta m-a ajutat mult, în special după ce am pierdut acel game la 5-3 şi am rămas destul de liniştită. Mi-am zis din nou: fiecare punct la rândul lui, nu s-a întâmplat nimic rău. Sunt în meci, conduc cu 5-4, încerc să joc cât pot de bine următorul punct.
Depinde puţin de la suprafaţă la suprafaţă. Pe iarbă, punctele sunt foarte scurte. Cred că mai mult decât fizicul, mentalul e foarte important. Trebuie să stai acolo, să stai în fiecare punct, să nu îţi plece mintea, pentru că sunt foarte scurte punctele şi nu ai ritmul necesar. Cred că pe iarbă cel mai important aspect este mentalul. Şi da, partea fizică este o îmbunătăţire anul acesta. Nivelul la fete e foarte, foarte ridicat în acest moment, toată lumea se mişcă, toată lumea loveşte, toată lumea are un plan, e profesionistă, disciplinată, şi e absolut normal să încerc să îmbunătăţesc şi eu toate aspectele. Şi ce mă bucură e că mai am multe lucruri de îmbunătăţit.
În momentul de faţă sunt probabil mai disciplinată ca oricând, sunt destul de matură, am o experienţă şi pot să îmi dau seama ce am de făcut. Ştiu ce funcţionează şi ce nu funcţionează, ştiu că atunci când sunt pe teren sunt singură, nu e vina nimănui când pierd un meci, este pe mâna mea. Şi cred că experienţa, faptul că am reuşit să învăţ din greşelile din trecut şi am reuşit să îmi impun o altfel de mentalitate, mult mai severă, mai disciplinată, dar care îmi prieşte”, a spus Sorana Cîrstea, la conferinţa de presă.
Sursa foto: Twitter Wimbledon