Daria Kasatkina, jucătoare aflată pe locul 15 în clasamentul WTA, poate fi considerată cea mai norcoasă tenismenă din circuitul mondial în startul sezonului 2024.
Rusoaica a profitat de două retrageri consecutive în fazele superioare ale turneului de la Adelaide (Australia) şi s-a calificat în ultima fază a competiţiei, fără să joace măcar un meci în sferturi sau semifinale.
Citește și
Astfel de retrageri au loc, de obicei, înaintea unui turneu de Grand Slam, cum este cel de la Australian open, care va începe pe 14 ianuarie.
Laura Siegemund, locul 89 WTA, nu s-a prezentat la meciul din sferturi, apoi Jessica Pegula, favorita principală a competiţiei, s-a retras cu doar câteva ore înaintea semifinalei.
Daria Kasatkina, cea mai norocoasă jucătoare de tenis
Laura Siegemund a abandonat partida din sferturi cu Daria Kasatkina, pe motivul unei accidentări la piciorul stâng. În semifinale, Daria trebuia sa dea piept cu Jessica Pegula, dar aceasta s-a retras cu câteva ore înaintea meciului din cauza unei infecţii gastrointestinale.
Sportiva din Rusia se va duela pentru trofeu cu Jelena Ostapenko (12 WTA), după ce aceasta a învins-o în două seturi pe Ekaterina Alexandrova (21 WTA), scor 7-2, 6-3.
Jelena Ostapenko şi Daria Kasatkina s-au mai întâlnit de şapte ori în circuitul WTA, iar campioana de la Roland Garros 2017 conduce cu 5-2.