Cosmin Matei, mijlocaşul celor de la Sepsi, a fost depistat pozitiv la controlul antidoping imediat după înfrângerea suferită de covăsneni cu Universitatea Craiova, pe 4 februarie 2024.
În organismul lui Mate ar fi fost depistată o substanţă denumită 5-metilhexan-2-amină, care se află pe lista interzisă a organismului naţional, conform sportpesurse.ro.
Citește și
Substanţa cu care a fost depistat jucătorul lui Sepsi ar fi „un stimulent pe termen scurt, care oferă un plus de viteză, energie şi tonus muscular”, potrivit sursei citate.
Cosmin Matei a continuat să joace în toate partidele deoarece nu a fost suspendat, pe motiv că produsul nu impune o suspendare provizorie. Fotbalistul riscă de la mustrare sau absolvire completă până la 4 ani de suspendare.
Luni, oficialul echipei, Attila Hadnagy, a oferit mai multe declaraţii în direct la Prima Sport. El susţine că nu ştia de acest lucru, până acum câtea zile. Attila Hadnagy a povestit că jucătorul a fost răcit şi a luat anumite medicamante pentru a se trata, mai exact un sirop, care ar fi fost naturist.
”Nici noi nu ştiam. Am aflat acum câteva zile. Chiar el m-a sunat şi a zis că i-a fost trimis lui o hârtie oficială. Şi el chiar plângea la telefon. Eu eram foarte surprins. Nu cred că a luat ceva intenţionat. Înainte de meciul cu Craiova a fost şi bolnav. Cred că ceva era ori în sirop. Ce a luat el, a fost şi la doctor, care s-a uitat şi nu a văzut că ar fi ceva.
Chiar nu a luat nimic. De când este la noi, este un jucător exemplar. Lunar vin de la antidoping, aşa că nu se pune problema. Dacă era ceva grav, atunci nu ar fi lăsat să joace. El, acum, deşi nu este suspendat, putea să joace şi cu FCSB. Asta înseamnă că nu este ceva grav. A cerut el proba B şi acum aşteptăm proba B”, a spus Attila Hadnagy, la Prima Sport.