Seps OSK a început pregătirile pentru noul sezon din Superliga în Austria, acolo unde are de disputat două amicale cu echipe puternice, Ferencvaros şi Austria Viena.
Prima formaţia pe care covăsnenii au întâlnit-o în cantonament a fost campioana Ungariei, pe care au condus-o după prima repriză cu scorul de 4-0. Ce a urmat apoi este mai rar întâlnit.
Citește și
Maghiarii au reuşit să revină pe tabelă şi au spălat ruşinea unei înfrângeri la care nimeni nu s-ar fi aşteptat.
Pentru Sepsi au punctat Cosmin Matei (17, 60), Sherif Kallaku (39) şi Marius Coman (48), în timp ce Ferenvaros a marcat prin Stjepan Loncar (56), Akpan Bassey (86) şi Tosin Kehinde (95 şi 110).
Formula de start a celor de la Sepsi contra lui Ferenvaros: Niczuly – Ştefan, Ciobotariu, Ninaj, Oteliţă, Matei, Kallaku, Alimi, Coman, Breij, Varga K.
Pe parcursul disputei, şi-au mai făcut apariţia jucători precum: Gyenge - Oroian, Vereguţ, Dobozi, Hajdin, Popşa, Grigore, Renţa, Neskovic, Kocsis, Drăghiceanu.
Partida amicală s-a împărţit în câte două reprize de câte 60 de minute.