Dinamo are nevoie de aproximativ 800.000 de euro pentru plata licenţei de Liga 1 în vederea sezonului următor. În afara suporterilor din Programul DDB, fanii din Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo (ADPD) au anunţat că vor contribui financiar pentru a rezolva această situaţie complicată.
ADPD a virat azi 25.000 de euro în conturile clubului Dinamo. În plus, fanii vor cumpăra 500 de tricouri oficiale de joc, de la magazinul clubului.
Citește și
De cealaltă parte, fanii din Programul DDB au scos din nou la vânzare bilete virtuale pentru partida cu Viitorul din Liga 1, pentru a strânge bani.
863.000 de euro este suma datoriilor pe care Dinamo trebuie să le achite până la 31 martie pentru a obţine licenţa de Liga 1.
“Situaţia complicată privind obţinerea licenţei ne obligă să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca Dinamo să treacă peste acest obstacol.
În urma mesajelor primite din partea suporterilor cotizanţi în cadrul proiectului socios ADPD, Consiliul Director al Asociaţiei s-a întrunit pentru a găsi modalitatea legală prin care întreaga sumă rămasă să ajungă în contul echipei Dinamo, respectiv 118.426 lei.
S-a hotărât ca Asociaţia Dinamovişti Pentru Dinamo să cumpere de la club 500 de tricouri oficiale de joc, care odată achiziţionate vor fi trimise apoi tuturor membrilor cotizanţi ai Asociaţiei.
În acest mod putem ajuta în demersul de obţinere a licenţei, iar voi, cei care aţi luat parte la acest proiect îndrăzneţ, veţi primi câte un tricou oficial Dinamo. Extrasul de cont ataşat. Totul pentru Dinamo!”, este mesajul postat de ADPD pe Facebook.