Jocurile Olimpice au fost reluate în 1896, la Atena, după aproape 1.500 de ani de la primele întreceri olimpice. Ediţia din capitala elenă a fost considerată cea dintâi ediţie a Jocurilor Olimpice moderne.
Baronul francez Pierre de Coubertain a fost cel care a revitalizat Jocurile Olimpice.
Citește și
Cele cinci inele înlănţuite simbolizează unitatea celor cinci continente (cele două Americi sunt considerate un singur continent).
Culorile celor cinci inlele sunt roşu, albastru, verde, galben si negru, pe fondul alb al steagului olimpic şi au fost alese astfel încât fiecare naţiune să aibă cel puţin una pe drapelul national.
Drapelul olimpic a fost adoptat în 1914 şi a fost arborat în premieră la JO de la Antwerp, din 1920.
Deviza olimpica oficială este "Citius, Altius, Fortius" (Mai repede, mai sus, mai puternic). Pentru JO de la Tokyo s-a adăugat şi cuvântul "Împreună", pentru a arăta solidaritatea în vremuri de pandemie.
Flacăra olimpică se aprinde de fiecare dată în localitatea Olympia, în Grecia, şi este purtată cu o Torţă olimpică până în oraşul gazdă al Jocurilor Olimpice. Aici Flacara olimpica se aprinde in cadrul ceremoniei de deschidere JO şi arde pe tot parcursul întrecerilor olimpice. Torţa olimpică a fost introdusă la Olimpiada din 1936 de la Berlin.
Mascota olimpică reprezintă simbolul cultural al ţarii gazdă şi a fost introdusă la JO din 1968, din Mexico. A devenit extrem de populară după JO din 1980 de la Moscova, unde ursuleţul Misha a fost vedetă.
România a obţinut cea mai buna clasare în ierarhia pe medalii la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, locul al doilea, cu 53 de medalii cucerite, din care 20 de medalii de aur, 16 de argint, 17 de bronz.