Paris Saint-Germain a încheiat ”telenovela” Mbappe, după ce a anunţat oficial că atacantul francez a semnat prelungirea contractului pe încă 3 ani, dar e pe cale să dea, din nou peste cap lumea fotbalului.
Mai multe surse anunţă că directorul sportiv al parizienilor, Leonardo, dar şi antrenorul Mauricio Pochettino o vor părăsi pe PSG în această vară, iar Le Parisien a dezvăluit că aceştia vor să se despartă şi de Neymar.
Citește și
Emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, nu şi-l mai doreşte pe brazilian la formaţia din capitala Franţei şi caută o modalitate să se despartă de el în această vară. Cei din conducerea lui PSG sunt nemulţumiţi de inconstanţa jucătorului, dar şi de accidentările dese, care l-au ţinut departe de teren o mare parte din perioada petrecută la campioana din Ligue 1, anunţă AS.
Neymar a semnat prelungirea contractului în urmă cu un an, astfel că şi-ar dori să rămână la PSG până în vara lui 2025, când îi expiră contractul. Şefii clubului sunt hotărâţi să îl vândă şi l-au propus mai multor echipe din Europa, printre care şi Barcelona.
Publicaţia catalană Sport, care citează footmercato, spun că sunt şanse mici ca atacantul brazilian să revină la FC Barcelona din cauza crizei pe care o traversează catalanii în acest moment. Mai ales din cauza sumei pe care o cer cei de la PSG, 90 de milioane de euro, conform presei din Spania.
"Barcelona a mai încercat în ultimii ani să îl aducă pe Neymar înapoi, dar situaţia economică s-a schimbat drastic pe Camp Nou, astfel că oficialii clubului nu iau în calcul o revenire", a scris sursa citată.
- În cinci sezoane la PSG, Neymar a strâns doar 144 de meciuri, a marcat 100 de goluri şi a reuşit 60 de pase decisive.