Federaţia Română de Gimnastică şi Clubul Sportiv Dinamo au decis ca sala de gimnastică din Complexul Sportiv Dinamo să poarte numele antrenoarei Mariana Bitang.
"Decizia acestei nominalizări s-a bazat atât pe contribuţia esenţială a Marianei Bitang în construirea sălii de gimnastică Dinamo, cât şi pe cariera fabuloasă a reputatei antrenoare. Alături de Octavian Bellu, Mariana Bitang a fost declarată de World Record Academy drept cea mai de succes antrenoare din lume, cu peste 300 de medalii cucerite la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene. De numele celor doi antrenori se leagă, practic, cea mai prolifică perioadă din istoria sportului românesc", a scris CS Dinamo pe pagina de Facebook.
Anunţul a venit miercuri, când Mariana Bitang împlineşte 60 de ani.