Petrolul Ploieşti a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Unirea Slobozia, în etapa a XXI-a a Superligii.
Citește și
Pentru Petrolul au marcat Ricardinho (17) şi Grozav (68), iar pentru Unirea Slobozia a punctat Dinu (32).
Antrenorul Sloboziei, Adrian Mihalcea, a declarat că pentru nou-promovată a fost un an bun, având în vedere lotul avut la dispoziţie.
”A fost un meci de luptă, decis prin mai multe greşeli personale. Băieţii mei au avut o atitudine bună, ceea ce am văzut. Păcat că am pierdut meciul, am fi meritat un punct, dar atât a fost să fie. Trebuie să continuăm această luptă şi să continuăm cu aceeaşi determinare.
Per total, dacă vedem de unde am plecat şi cum ne considerau toţi, pot să zic că e un număr de puncte bun, de la care putem să plecăm şi să ne menţinem. Una peste alta sunt mulţumit”, a declarat Mihalcea, la final de meci.