Curtat de mai multe echipe importante, Radu Drăguşin ar putea să plece în această iarnă de la Genoa.
Internaţionalul român a semnat un nou contract cu echipa din Serie A, în urma căruia ar urma să încaseze 1 milion de euro anual. În noua înţelegere este stipulată şi suma pentru care Drăguşin ar putea să plece de la Genoa, 30 de milioane de euro.
Citește și
Dezvăluirea a fost făcută de agentul jucătorului, Florin Manea.
”În momentul în care au venit cu această ofertă de prelungire a contractului (n.r.- cei de la Genoa), am vorbit despre mărirea substanţială a salariului. E un salariu foarte bun, peste ce s-a scris, peste un milion de euro. Când au venit cu această propunere, am spus că există interes mare din Anglia, vrem ca Genoa să câştige bani de pe urma lui, dar să ştim şi noi o sumă.
Au spus că în jurul a 30 de milioane (n.r.- e suma pentru care l-ar lăsa să plece). Nu ne grăbim să plecăm de la Genoa, dar dacă vine o ofertă de 30 de milioane în iarnă, ar fi nebuni să o refuze, chiar dacă au nevoie de el. Pentru Genoa, cel mai scump transfer din istorie e de 30 de milioane. Radu l-ar egala.
Eu am spus-o de mult, de când l-am văzut prima oară. Eu cred că după acest an de Seria A va fi pregătit să joace la orice echipă din lume. Am o rezervă faţă de Manchester City şi Real Madrid, în rest poate să joace la United, la Tottenham... E pregătit şi mental şi fizic să facă pasul. Că-l face în iarnă sau vara viitoare, nu e o mare diferenţă.
Un club foarte important din Anglia este aproape să se decidă la 30 de milioane de euro. Nu am nimic concret, toţi îl vor, tatonează, îl urmăresc, mă sună să mă întrebe de caracterul lui, dar nu am nimic concret. De asta vreau să semnăm prelungirea cât mai repede (n.r.- ca Genoa să nu-şi mărească substanţial pretenţiile, în cazul unor prestaţii bune ale lui Drăguşin la EURO 2024)”, a spus Florin Manea, conform Digisport.