Portarul român Horaţiu Moldovan a fost pentru a doua oară consecutiv titular în poarta lui Sassuolo, acolo unde este împrumutat de la Atletico Madrid până la finalul sezonului actual, 2024/ 2025. A impresionat din nou în tricoul italienilor, în victoria din deplasare cu Cosenza, scor 1-0.
Moldovan a avut patru parade, dintre care trei la şuturi din interiorul careului, a boxat o dată, a atins balonul de 41 de ori, a reuşit 13 dintre cele 29 de pase încercate.
Citește și
Italienii s-au convins în cazul lui Horaţiu Moldovan
În urma evoluţiei sale solide, a fost de către platforma SofaScore cu nota 7.7, fiind cea mai mare din echipa sa şi a doua din tot meciul. Singurul care l-a întrecut a fost Alessandro Micai, goalkeeper-ul celor de la Cosenza, care a primit 7.8.
Presa din Italia l-a lăudat pe Horaţiu Moldovan în urma prestaţiei sale de zile mari. Recent, despre modul în care s-a integrat portarul român în Italia, la Sassuolo, a reacţionat şi publicaţia Sassuolo News.
”Moldovan, ca Ederson: golul lui Sassuolo contra celor de la Cosenza a venit după degajarea portarului. Două jocuri şi două meciuri fără gol primit, singurele două din acest sezon pentru echipa lui Grosso, care în precedentele 5 meciuri dintre campionat şi Cupă primise mereu goluri, 4 doar împotriva lui Cremonese, apoi câte unul pe meci.
Moldovan şi-a arătat toate calităţile în ultimul meci de campionat, dovedind a fi mult mai mult decât un simplu portar. A avut un rol important în acţiunea care a dus la golul victoriei semnat de Armand Laurienté”, au scris jurnaliştii de la Sassuolo News.
Horaţiu Moldovan, fără gol primit în tricoul celor de la Sassuolo
Horaţiu Moldovan nu a primit gol de când a venit la Sassuolo, în Serie B, pentru că în meciul trecut echipa lui a învins cu 2-0 formaţia Carrarese. De la Atletico a plecat (sub formă de împrumut) fără să bifeze vreun meci oficial.