Rusia dă asigurări marţi că ”nu se amestecă” în Franţa, în urma unor suspiciuni după descoperirea sâmbătă a cinci sicrie acoperite cu steagul francez la Turnul Eiffel, şi dezminte orice campanie de dezinformare vizând Jocurile Olimpice (JO) de la Paris, relatează AFP.
”Rusia nu s-a amestecat şi nu se amestecă în afacerile interne ale Franţei. Ţara noastră are priorităţi mai importante”, anunţă într-un comunicat Ambasada Rusiei la Paris.
Citește și
Ea evocă o ”isterie” periculoasă vizând cetăţenii ruşi care se află în Franţa, inclusiv personalul ambasadei, şi îşi exprimă solidaritatea cu ”cetăţenii francezi care au făcut obiectul unei vânători de vrăjitoare numai pentru că sunt în favoarea păstrării vechilor legături de prietenie dintre ţările noastre”.
Ambasada rusă le cere autorităţilor franceze ”să pună capăt” acestei ”campanii de informaţii antiruse ”.
DEZINFORMARE VIZÂND JO
Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dezminţit, la rândul său, orice campanie de dezinformare vizând Jocurile Olimpice (JO) prevăzute în această vară la Paris.
El a respins drept ”calomnie pură” un raport al unui observator al Microsoft care acuză Rusia de o intensificare a acestor eforturi.
Peskov i-a asigurat pe jurnalişti că aceste acuzaţii ”nu au nimic a face cu realitatea”.
Moscova este suspectată de o serie de acte de destabilizare în Franţa, în ultimele luni, cel mai recent fiind depunerea la Turneul Eiffel, la Paris, a unor sicrie cu inscripţia ”soldaţi francezi din Ucraina”.