Frank Lampard (42 de ani) nu mai este antrenorul lui Chelsea, a anunţat, luni, clubul londonez. Board-ul de pe Stamford Bridge a decis să-l înlăture de la conducerea echipei după 18 luni, iar jucătorilor li s-a transmis să nu se mai prezinte la antrenament. Thomas Tuchel a fost desemnat să preia banca tehnică.
Lampard ar putea să nu şomeze prea mult şi ar putea fi adversarul lui Ianis Hagi în Scoţia. Presa britanică scrie că cei de la Celtic sunt interesaţi de serviciile acestuia.
Citește și
Neil Lennon este în prezent antrenor la Celtic, dar situaţia în clasament este una ireală, fiind pe locul secund, la 23 de puncte de cei de la Rangers, marii rivali fiind aproape campioni. Cel mai probabil Lampard ar avea misiunea de a reconstrui echipa din temelii în acest sezon, pentru ca din următorul să atace titlul, în detrimentul echipei lui Ianis Hagi, care în prezentă este condusă de alt mare jucător din Premier League, Steven Gerrard.