O salvamontistă din cadrul Serviciului Salvamont Braşov a atins unul dintre cele mai dificile vârfuri din Munţii Himalaya. Eliza Pop a atins vârful Ama Dablam, urcând la altitudinea de 6812 metri.
Citește și
„Eliza Pop a atins vârful Ama Dablam 6812 metri, într-o expediţie în Munţii Himalaya, Nepal. Vârful este considerat ca fiind foarte dificil, pentru că, pe lângă altitudinea mare, presară dificultăţi tehnice în calea celor care doresc să-l cucerească”; anunţă, miercuri, colegii salvamontistei.
Eliza Pop este membru al Serviciului Public Local Salvamont Braşov.
Într-o postare pe Facebook, salvatorii montani braşoveni îşi descriu colega drept o persoană care „a ţintit întotdeauna sus, la propriu, ajungând să ţină pasul cu bărbaţii, într-o meserie a lor” şi o felicită pe tânără pentru reuşita acesteia.