O nouă eră în boxul greilor a început: ucraineanul Oleksandr Usyk a devenit regele categoriei supreme învingându-l de două ori în acest an pe britanicul Tyson Fury, un star care era neînvins înainte de prima lor confruntare.
Citește și
La şapte luni după prima sa victorie în faţa lui Fury, la Riad, mustăciosul din Simferopol, supranumit „Pisica”, l-a dominat din nou pe „Gypsy King” în decembrie, câştigând la puncte prin decizie unanimă.
La 37 de ani, Usyk şi-a păstrat invincibilitatea (23 de victorii din tot atâtea meciuri) şi centurile WBA, WBC şi WBO la categoria grea, primind felicitările preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
"Oleksandr dovedeşte că suntem ucraineni şi că nu vom renunţa niciodată la ceea ce ne aparţine”, a declarat şeful statului, a cărui ţară este în război cu Rusia de aproape trei ani.
În prima confruntare, pe 18 mai, Usyk s-a impus prin decizie divizată într-un meci care s-a ridicat la înălţimea tuturor promisiunilor, devenind campion unificat al categoriei superioare, performanţă care nu a mai fost realizată de la Lennox Lewis în 1999. De atunci, el a renunţat la titlul IBF.
Oleksandr Usyk nu vorbeşte prea mult, preferând să lase pumnii să vorbească. El a spus însă câteva cuvinte după ce şi-a păstrat cele trei centuri la categoria grea.
"Am câştigat. Eu nu sunt arbitrii, nu eu sunt judecătorii, nu eu punctez meciurile, ci eu câştig - slavă Domnului".