Corvinul a reuşit un nou rezultat extraordinar în Europa League. Hunedorenii au remizat la Sibiu împotriva vicecampioanei Croaţiei, scor 0-0.
Returul va avea loc joia viitoare, la Rujevica, de la ora 21:00. În cazul în care se va califica în turul 3 preliminar, Corvinul va da peste Sheriff Tiraspol sau Elfsborg.
Citește și
Reacţiile presei din Croaţia nu au întârziat să apară. Jurnaliştii croaţi au descris meciul de la Sibiu ca fiind unul neinteresant şi au catalogat prestaţia echipei lor ca fiind una modestă.
„A fost un meci lung, greu, nu prea interesant (bine, să fim sinceri, plictisitor). Prin urmare, calificarea se decide la Rujevica într-o săptămânăCu mâna pe inimă, gazdele au fost mai bune în primele 45 de minute. Rijeka s-a apărat în mare parte adânc în propria jumătate. Corvinul a fost mai rapidă, mai rapidă cu mingea, mai agresivă în presing”, au scris cei de la Tportal Sport.
„Rijeka a făcut egal cu o divizionară secundă în bătălia din Europa League, deşi a început cu cea mai bună echipă de start”, au notat cei de la Index.
„Echipa lui Sopic a atacat, dar nu a marcat. Rijeka era favorită în meciul cu divizionara secundă din România, însă nu a putut înscrie în deplasare. Totuşi, nici nu am primit gol, deci ne aflăm într-o situaţie bună înaintea returului de acasă” , au transmis jurnaliştii de la 24Sata