Mijlocaşul Răzvan Marin a afirmat, într-un mesaj postat în social media, că speră ca naţionala României să aibă meciuri cu rezultate bune, pe măsura susţinerii suporterilor.
"Din păcate, seria noastră de invincibilitate s-a oprit după 12 meciuri. Dar aceasta a fost doar o parte din drumul nostru, destinaţia finală este Euro. O vom lua de la capăt împreună cu voi de la următoarea acţiune şi sper să avem cât mai multe meciuri cu rezultate pe măsura susţinerii voastre. Ne-am simţit ca acasă pe Metropolitano. Vă mulţumim! Hai, România!", a scris Răzvan Marin pe Facebook.
Citește și
Naţionala României a fost învinsă de Columbia, scor 3-2, marţi, la Madrid, într-un meci amical la care au asistat peste 15.000 de români, după ce, vinerea trecută, a remizat, scor 1-1, împotriva Irlandei de Nord.