Prezentarea lui Mircea Lucescu este programată marţi, de la ora 11:30, la Casa Fotbalului. Revenirea marelui antrenor în fotbalul românesc se vede pe Prima Sport 1.
”Reprezentanţii mass-media sunt invitaţi marţi, 6 august, începând cu ora 11:30, la Casa Fotbalului, pentru o conferinţă de presă.
Citește și
La evenimentul ce va avea loc de la ora 11:30, în sala „Nicolae Dobrin”, vor participa preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, şi domnul Mircea Lucescu”, e comunicatul celor de la FRF.
Gică Hagi a fost prima opţiune
După ce Edi Iordăenscu a luat decizia de a nu continua pe banca naţionalei, Gică Hagi a fost ofertat de către FRF.
"Regele" a refuzat propunerea, iar următorul pe lista Comisiei Tehnice a fost Mircea Lucescu. După mai multe zile în care situaţia a rămas incertă, marele antrenor a decis să accepte.