Portarul echipei Paris Saint-Germain, Gianluigi Donnarumma, a scris, pe Instagram, că a fost marcat de eliminarea din Liga Campionilor, dar consideră că acum e momentul ca jucătorii să arate că sunt puternici.
”Eliminarea din Liga Campionilor a fost o lovitură grea. Ultimele două zile nu au fost uşoare, dar tocmai aceste momente ne fac mai puternici. Acum trebuie să ne gândim la prezent, să câştigăm Ligue 1, să dăm totul, aşa cum am făcut întotdeauna pentru acest tricou, pentru acest club şi pentru suporterii noştri. Începem din nou, toţi împreună! Hai Paris”, a scris italianul pe Instagram.
Citește și
Pe de altă parte, La Gazetta dello Sport i-a rezervat prima pagină italianului, pe care îl invită să "se întoarcă acasă".
La meciul de miercuri, portarul Gianluigi Donnarumma a trimis greşit o minge la Vinicius, iar acesta a pasat în centrul careului, de unde tot atacantul francez a înscris. Real s-a impus în cele din urmă cu 3-1 şi s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.