După ce au avut probleme în a doua jumătate a sezonului, jucătorii lui Christophe Galtier au obţinut sâmbătă titlul în campionatul Franţei, în urma remizei 1-1 la Strasbourg. Preşedintele PSG, Nasser Al-Khelaifi, a declarat că titlul este unul istoric.
Deşi nu a apărut în faţa presei, Nasser Al-Khelaïfi şi-a exprimat bucuria prin intermediul unui comunicat de presă al clubului. "Este, evident, un moment istoric pentru PSG", a spus preşedintele qatariot.
"Acest al 11-lea titlu de campion al Franţei este răsplata pentru toată munca pe care o depunem de 12 ani încoace. Atingerea vârfului istoriei Ligue 1 şi depăşirea unei legende precum Saint-Etienne este un adevărat motiv de mândrie. Aş dori să le mulţumesc tuturor celor implicaţi - conducători, jucători, personal şi suporteri - care, încă de la primul titlu al clubului, în 1986, au contribuit la transformarea acestuia într-un punct de referinţă. Acest record este, evident, şi al lor", a spus el.