Preşedintele clubului Paris Saint-Germain, qatariotul Nasser Al-Khelaifi, a declarat că este mândru de jucătorii săi care au evoluat în finala Cupei Mondiale.
”Sunt trist pentru Franţa, pentru Kylian. A avut un turneu grozav. Sunt fericit pentru Leo (Messi). Cred că merită o Cupă Mondială. Are 35 de ani, probabil a fost ultimul său Mondial. Sunt mândru de jucătorii mei. Nu pot fi mai mândru decât acum", a declarat Al-Khelaifi.
Preşedintele PSG a apreciat că turneul final al Cupei Mondiale din Qatar a fost cel mai bun din istorie.