Rangers a surpins, în mod neplăcut, după ce a făcut doar un egal, scor 1-1, în deplasare cu Motherwell, formaţie ce ocupa ultimul loc în campionatul Scoţiei, înainte de runda a 24-a.
Presa scoţiană îi dă dreptate lui Steven Gerrard. Ce notă a primit Ianis Hagi după a fost primul înlocuit
Ianis Hagi nu a reuşit să repete evoluţiile care le-au readus în primul 11 al lui Steven Gerrard. Din contră, internaţionalul român a făcut un meci slab. Şeptarul lui Rangers a fost titular, însă doar după 55 de minute Gerrard s-a decis să îl treacă pe bancă pe fotbalistul care nu s-a remarcat cu nimic altceva decât un cartonaş galben încasat în minutul 47.
Citește și
În plus, mutarea s-a dovedit a fi una câştigătoare. Cedric Itten, înlocuitorul românului, a adus egalarea pentru Rangers în minutul 72 al duelului şi a reuşit să evite prima înfrângere pentru gruparea de pe Ibrox Arena în campionat. Golul lui Motherwell a fost marcat de Devante Cole, în minutul 21.
Presa scoţiană a taxat prestaţia lui Ianis Hagi. Publicaţia The Scottish Sun i-a acordat mijlocaşului ofensiv român nota 5, cea mai mică notă obţinută de un titular din tabăra lui Rangers, semn clar care arată că jurnaliştii scoţieni i-au dat dreptate tehnicianului englez pentru modificarea făcută. Doar rezervele Barker (nota 3, introdus în minutul 88) şi Defoe (nota, 4 introdus în minutul 83) au primit note mai mici de la ”Gers”.
A fost a treia remiză pentru Rangers în campionat. Până acum, elevii lui Steven Gerrard au câştigat 21 de meciuri şi nu au pierdut niciunul, ceea ce îi face să domine autoritar prima ligă scoţiană.