L'Equipe a dezvăluit miercuri, că fundaşul spaniol Sergio Ramos are un salariu net de şase milioane de euro pe an la PSG, unul dintre cele mai mari din lot.
Venit liber de contract de la Real Madrid, Ramos are un salriu un pic mai mic decât al portarului Gianluigi Donnarumma, sosit şi el în aceleaşi condiţii pe Parc des Princes, de la AC Milan. Italianul câştigă şapte milioane de euro.
Potrivit sursei citate, salariul brut al spaniolului este de un milion de euro pe lună. Totuşi, jucătorul de 35 de ani nu a cerut şi o primă de instalare, aşa cum procedează de obicei fotbaliştii care se transferă liberi de contract.
După ce a semnat cu PSG în iulie, Ramos a fost plătit timp de patru lini fără să fi jucat vreun minut pentru noua lui echipă.
El a sosit accidentat la Paris şi starea sa fizică s-a îmbunătăţi abia de curând. Începând din această săptămână, internaţionalul spaniol se antrenează alături de coechipierii săi.