Răzvan Sava, portarul echipei CFR Cluj, şi-a salvat formaţia de la înfrângere în Giuleşti, miercuri seara, 0-0 cu Rapid, şi visează la o prezenţă în echipa României pentru Euro.
„Am vrut să închid poarta şi să nu iau gol. A fost un meci intens, suntem fericiţi că am câştigat… a fost egal, de fapt, dar cât o victorie, că ne-am calificat. Nu ştiam ce se întâmplă pe celelalte stadioane. Cel mai greu de scos a fost şutul lui Funsho, pe care l-am scos de jos. Acum ne gândim la meciul cu FCSB.
Nici un derby nu e uşor. Cu toţii ne dorim să câştigăm acest meci, cu toţii vom juca bine. Unul din obiectivele mele este să ajung la naţională şi la Euro. Moldovan şi Târnovan sunt foarte buni, dar obiectivul meu este să ajung sus”, a declarat Răzvan Sava.
Echipa CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după 0-0 cu Rapid, la Bucureşti, într-un meci disputat miercuri seara.