Denis Drăguş nu s-a adaptat deloc la Trabzonspor, după transferul din această vară de la Gaziantep, cu toate acestea ar putea să facă mutarea carierei.
Citește și
Atacantul român a semnat în acestă vară cu Trabzonspor în schimbul a 1.7 milioane de euro, după ce a impresionat sezonul trecut, în tricoul lui Gazinatep.
Chiar dacă Drăguş marcase 15 goluri în 35 de meciuri jucate pentru Gaziantep, jucătorul român nu s-a putut adapta la actuala sa echipă, unde a reuşit doar un gol şi un assist în 15 partide.
Formaţia din Turcia nu mai are răbdare cu Drăguş şi ar vrea să îl împrumute sau să îl transfere cât mai repede la o altă formaţie, astfel că atacantul român ar putea ajunge la Atalanta, conform Tutto Atalanta.
Acesta se află pe lista formaţiei italiene, care ar urma să îl vândă pe Lookman în schimbul sumei de 60 de milioane de euro, la PSG. Aceeaşi sursă a dezvăluit că banii pe care ar urma să îi obţină formaţia antrenată de Gian Piero Gasperini vor fi investiţi în alţi jucători tineri, de perspectivă.
Pe lista Atalantei se află, pe lângă Denis Drăguş, şi jucători precum Nico Gonzalez şi Federico Chiesa. În cazul primului, mutarea se poate realiza dacă Juventus nu activează clauza sa de cumpărare, iar al doilea ar putea ajunge la Atalanta în cazul în care Livepool l-ar împrumuta acolo.
Marius Şumudică îl vrea pe Drăguş la Rapid
Imediat după fluierul final al derby-ului de pe „Arena Naţională”, Şumudică a dezvăluit că are în plan să aducă la Rapid un titular de la echipa naţională. Este vorba despre Denis Drăguş, cu care „Şumi” a colaborat în perioada în care amândoi se aflau la Gaziantep.
Mai mult, Şumudică este naşul de cununie al atacantului român, iar relaţia bună pe care cei doi o au ar putea reprezenta un avantaj în eventualele negocieri.
Acum, Viorel Moldovan a vorbit despre un posibil transfer al lui Denis Drăguş în Giuleşti. Preşedintele Rapidului a declarat că şi-ar dori ca jucătorul pe care Trabzonspor a plătit 1,7 milioane în vară pentru a-l aduce de la Standard Liege să ajungă la trupa de sub Podul Grant.
„(n.r .- despre interesul pentru Denis Drăguş) Cine nu îl doreşte pe Drăguş? Jucător de echipă naţională, jucător cu mare calitate. (n.r. – L-ai vedea revenind în România?) Da, l-aş vedea. De ce nu? Există această posibilitate. Dacă vrei cumva să îţi intri în formă. Acolo are o perioadă mai complicată.
Cred că sunt şi alte echipe interesate dacă Drăguş va face obiectivul unui împrumut, dar asta nu înseamnă că nu putem concura cu ele. Sunt soluţii întotdeauna. Luăm în considerare şi alţi factori.
Relaţia sa foarte apropiată cu Marius Şumudică. Şi aspectul financiar. Sunt variante, sunt posibilităţi. Până la aceste discuţii e cale lungă. Ar fi un transfer foarte bun”, a declarat Viorel Moldovan, la Fanatik