Dosarul în care sunt implicaţi membri ai galeriilor de fotbal ia amploare.
După ce joi au avut loc percheziţii în Bucureşti, iar 16 persoane au fost reţinute, acum s-a aflat că la audieri au fost aduşi şi liderii de galerie ai Petrolului.
Citește și
Bogdan Dinu (Sponsoru’) şi Robert Burlacu (Roby) au fost vizaţi de percheziţii şi duşi la audieri în Bucureşti. Contrar celor întâmplate în Capitală, la locuinţele celor doi nu au fost găsite arme sau materiale pirotehnice.
”Niciunul n-a călcat însă pe bec în sensul acuzaţiilor din investigaţie. Au fost aduşi pentru a oferi eventuale indicii despre cei de la Rapid, cu care sunt în relaţii amicale”, au comentat persoane implicate în anchetă pentru sportpesurse.
Din informaţiile apărute până în acest moment, Bogdan Dinu şi Robert Burlacu sunt doar martori în dosar, iar decizia de a îi aduce la audieri a fost luată după ce au fost interceptate convorbiri între cei doi şi membri ai galeriei Rapidului.