Consorţiul american BlueCo, proprietarul Chelsea FC din mai 2022, a anunţat cumpărarea grupării din Ligue 1 Strasbourg. În fruntea clubului va rămâne preşedintele Marc Keller, informează AFP şi L’Equipe.
L’Equipe notează că noii proprietari, Todd Boehly, Hansjörg Wyss şi Mark Walter, au vrut să existe o continuitate în ceea ce priveşte conducerea clubululi.
Citește și
“Acest acord marchează un nou capitol în istoria clubului!”
“Acest acord marchează un nou capitol în istoria clubului, pentru că acest consorţiu se angajează să accelereze investiţiile durabille în creşterea clubului şi inclusiv în echipele principale şi academie, în continuitatea proiectului pus în aplicare de Marc Keller, care va rămâne preşedintele clubului, susţinut de actuala echipă de conducere”, se arată într-un comunicat BlueCo.
BlueCo este şi proprietarul unor francize din MLB şi NBA: Los Angeles Dodgers şi Los Angeles Lakers.
RC Strasbourg a terminat ediţia 2022/2023 a campionatului Franţei pe locul 15 în clasament.