Comitetul Olimpic Rus (ROC) a denunţat "războiul" pe care, în opinia sa, forurile internaţionale îl duc împotriva sportului rusesc, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis suspendarea patinatoare Kamila Valieva pentru patru ani.
"De fapt, a fost declarat război sportului rusesc şi, după cum putem vedea, sunt folosite toate mijloacele", a denunţat comitetul, apreciind că sancţiunea impusă Kamilei Valieva este "extrem de severă".
Citește și
Patinatoarea rusă în vârstă de 17 ani, depistată pozitiv cu o substanţă interzisă la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2002, a fost suspendată patru ani, cu efect de la 25 decembrie 2021.
"Decizia TAS este negativă, dar este de mult timp imposibil să ne bazăm pe obiectivitatea şi imparţialitatea acestui organism internaţional", a continuat Comitetul Olimpic Rus.
Forul rus a adăugat că va "urmări îndeaproape paşii şi deciziile ulterioare ale organizaţiilor sportive internaţionale şi, dacă va fi necesar, va lua măsurile adecvate pentru a proteja din punct de vedere juridic interesele Rusiei".