Atacantul uruguayan Facundo Pellistri, de la Manchester United, va juca pentru Panathinaikos Atena, a anunţat miercuri gruparea greacă.
Facundo Pellistri (22 de ani) a semnat cu Panathinaikos un contract pentru următorii patru ani. Clubul grec a plătit către Manchester United suma de opt milioane de euro, bonusuri de performanţă şi o clauză prin care echipa engleză va primi 45 la sută dintr-un viitor transfer. United a engociat, de asemenea, şi o clauză de răscumpărare, care este valabilă până în anul 2027.
Facundo Pellistri a evoluat în carieră pentru Penarol Montevideo, Manchester United, Alaves şi Granada , iar pentru echipa naţională a Uruguayului a disputat 26 de meciuri, marcând de două ori.