FCSB a anunţat transferul atacantului croat Ante Vukusic (29 de ani), golgheterul primei ligi din Slovenia în sezonul trecut. Vukusic a venit din postura de jucător liber de contract, după despărţirea de Olimpija Ljubljana.
Ante Vukusic a efectuat deja vizita medicală şi va purta tricoul cu numărul 9. FCSB a rezolvat astfel problema lipsei unui vârf de careu.
Citește și
Atacantul croat s-a remarcat prin 26 goluri şi 8 pase de gol pentru NK Olimpija Ljubljana, în 35 de meciuri jucate în sezonul 2019-2020.
În sezonul actual, Vukusic a înscris doar un gol în 10 meciuri.
"Am venit aici deoarece am fost atras de istoria glorioasă a clubului. Am avut şi alte opţiuni, dar consider că FCSB este echipa perfectă pentru mine. Îmi doresc enorm să câştig titlul de campion, pe care l-am ratat anul trecut cu Olimpija Ljbuljana. Îmi place foarte mult tot ceea ce am găsit aici, de la condiţiile de antrenament şi până la oamenii din club. De asemenea, am vorbit cu mulţi fotbalişti care au fost în România şi toţi mi-au vorbit la superlativ despre FCSB. Nu mi-a luat mai mult de două minute să accept oferta, aşa că iată-mă aici! Voi face tot ce ţine de mine pentru a mă pune în slujba echipei şi sper să ne bucurăm de titlul de campioni la finalul acestui sezon", a spus Ante Vukusic pentru site-ul oficial al FCSB.
Ante Vukusic, cotat de Transfermarkt la 450.000 de euro, are un meci în tricoul echipei naţionale de seniori a Croaţiei, în 2012, într-un amical cu Elveţia.
Ante Vukušić este un atacant croat născut la 4 iunie 1991, în Sinj. A început fotbalul la echipa Junak Sinj, de unde a făcut pasul către Hajduk Split. În 2012 s-a transferat în Italia, la Pescara, pentru care a evoluat un sezon şi jumătate, fiind împrumutat, la începutul lui 2014, la Lausanne Sport, din Elveţia. A mai trecut, de-a lungul carierei, pe la Waasland-Beveren (Beglia), Greuther Furth (Germania), FK Tosno (Rusia), Olimpia Grudziadz (Polonia), NK Krsko (Slovenia) şi NK Olimpija Ljubljana (Slovenia).