Tehnicianul Cosmin Olăroiu a fost prezentat oficial duminică, la echipa Al Sharjah, din Emiratele Arabe Unite, el declarând că negocierile au fost foarte scurte şi de fapt nici nu pot fi considerate negocieri, ci doar o discuţie cu preşedintele clubului.
“Au fost cele mai scurte negocieri, de fapt eu n-am negociat nimic. Am discutat cu preşedintele despre proiectul echipei, asta e tot ce am vorbit. Am primit mesaje de felicitare înainte de a discuta cu Sharjah. Echipa are forţa de a lupta pentru fiecare meci în parte. Trebuie să ne regăsim spiritul, determinarea, entuziasmul, plăcerea de a juca fotbal.
Rezultatele trebuie să fie o consecinţă a jocului, dar pentru asta trebuie să facem sacrificii, să fim o echipă, o unitate. După care ne vom gândi la obiective majore. De-a lungul anilor petrecuţi în fotbal am învăţat să merg pas cu pas. Să nu vorbim lucruri mari, să vorbim lucruri concrete la momentul respectiv, aşa că vom lupta din răsputeri pentru fiecare meci. M-aş bucura să reuşesc performanţa pe care a reuşit-o antrenorul dinaintea mea”, a spus Olăroiu.
În urmă cu câteva zile, Al Sharjah anunţa că s-a înţeles cu Olăroiu pentru un contract pe două sezoane.
Citește și
كوزمين : استقبلت رسائل تهنئة بتولي الإدارة الفنية لفريق الشارقة قبل المفاوضات pic.twitter.com/XdIcmgMykr
— قناة الشارقة الرياضية (@SharjahSportsTV) November 14, 2021