Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat suspendarea observatorului de joc Ion Craiu, care, potrivit unor surse judiciare, este suspect într-un dosar privind eliberarea de fişe medicale auto.
”Liga Profesionistă de Fotbal, în urma informaţiilor apărute recent în spaţiul public, cu privire la persoana domnului Ion Craiu, a decis, ca o consecinţă a unei atente analize a acestora, suspendarea acestuia de la delegări, ţinându-se cont de riscurile majore asupra imaginii şi reputaţiei LPF. Precizăm că domnul Ion Craiu, membru în cadrul Corpului de Observatori de joc din cadrul LPF, se va afla în stare de suspendare până în momentul finalizării procesului penal în care este implicat”, a anunţat LPF.
Citește și
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat că la 21 februarie procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi lucrători de poliţie judiciară din cadrul DGPMB Poliţia Sectorului 4 – Serviciul de Investigaţii Criminale au pus în executare 12 autorizaţii de percheziţie domiciliară, fiind ulterior pusă în mişcare acţiunea penală împotriva a 9 inculpaţi (8 persoane fizice şi o persoană juridică -clinică medicală autorizată pentru efectuarea examinărilor medicale necesare eliberării fişei medicale auto), cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată.
Astfel, în perioada 16.08.2023 – 18.01.2024, inculpaţii, cu sprijinul funcţional şi material al persoanei juridice, prin intermediul căreia au creat aparenţa de legalitate a activităţii desfăşurate, au constituit un grup organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor menţionate anterior, în legătură cu procesul de eliberare a fişelor medicale grupa I şi II pentru persoane care solicitau obţinerea/reînnoirea permisului de conducere auto.
Concret, membrii grupului au organizat un amplu proces de falsificare a fişelor medicale, prin contrafacerea semnăturii medicilor de la specialităţile necesare procesului de examinare clinică, atestând în mod nereal că examinările medicale ar fi fost realizate de personal medical autorizat.
Prin această modalitate, înscrisurile oficiale în discuţie erau eliberate cu calificativul „apt”, fără ca beneficiarii acestora să fi fost supuşi unui control medical real.
La 22 februarie, urmare a propunerii formulate de către procurori, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a unui număr de 5 inculpaţi, respectiv luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de alţi 3 dintre aceştia.
În acelaşi context procesual, faţă de persoana juridică menţionată a fost luată măsura preventivă a interzicerii pentru o perioadă de 60 de zile a desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora au fost comise infracţiunile.