Turcia este prima ţară care anunţă că vrea să termine sezonul cu spectatori. Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele federaţiei.
Până la spectatori, ar mai fi în primul rând problema reluării campionatului. Cele mai mari cluburi au anunţat că îşi suspendă pregătirea din cauza cazurilor pozitive descoperite.
Citește și
Besiktaş este cea mai afectată, cu 8 cazuri descoperite la începutul săptămâii. Probleme sunt şi la Fenerbache care şi-a suspendat antrenamentele, după ce a fost descoperit un caz poztiv.
Nici Galatasaray nu a scăpat, clubul a anunţat suspendarea antrenamentelor pe o perioadă de 6 zile, după ce rezultatele testelor efectuate pe întreg personalul echipei au confirmat un caz pozitiv.
”Obiectivul nostru este să încheiem sezonul pe teren, pentru a evita orice fel de controversă sau nemulţumire. Jucătorii şi antrenorii vor fi testaţi frecvent în această perioadă, în care au început pregătirile. Dacă vor fi depistate cazuri pozitive, vor intra în carantină şi vom continua demersurile pentru reluarea campionatului.
Sunt ţări în care situaţia este mult mai rea decât în Turcia şi se pregătesc de reluarea competiţiilor. Iniţial, ne dorim să începem meciurile fără spectatori, dar, poate, în iulie partidele se vor putea desfăşura cu fani în tribune”, a declarat preşedintele Federaţiei din Turcia, conform Corriere dello Sport.
Data vehiculată pentru reluarea campionatului este 12 iunie.